Cutremurul cu magnitudinea de 5,8 produs marţi în apropiere de
Modena, în zona de centru-nord a Italiei, a provocat moartea a cel puţin
opt persoane, la nouă zile după un prim seism produs în aceeaşi
regiune, au anunţat carabinierii, citaţi de agenţia Ansa, relatează AFP,
citata de Mediafax.
Trei
persoane au murit la San Felice del Panaro în urma prăbuşirii unei
uzine, două în localitatea apropiată Mirandola, una în Concordia şi alta
în Finale, a anunţat comandantul carabinierilor din Modena, Salvatore
Iannizzotto. Potrivi lui, un preot a decedat dar nu se ştie dacă din
cauze medicale sau din cauza prăbuşirii clădirii.
În oraşul
Mirandola mai multe biserici, între care catedrala au fost grav
avariate. În toată zona, noul cutremur a provocat prăbuşirea clădirilor
deja afectate de seismul cu magnitudinea 6 din 20 mai.
O replică de 4.7 a avut loc în jurul orei 11.30. Circulaţia feroviară a fost afectată.
Epicentrul
cutremurului, a cărui magnitudine a fost estimată iniţial la 5,7, a
fost localizat în Emilia-Romagna, regiune deja afectată în urmă cu zece
zile de un seism soldat cu şase morţi şi mii de sinistraţi.
USGS a
anunţat că un cutremur cu magnitudinea 5,8 a avut loc marţi în jurul
orei 10.00 în nordul Italiei. Seismul ar fi avut loc la o adâncime de
9.6 km, în zona Medolla, Mirandola.
Cutremurul a fost însă simţit
însă în tot nordul Peninsulei. Zeci de magazine din Bologna au fost
evacuate. Birouri au fost evacuate şi la Milano, informează Il Corriere
della Sera. Deja mai multe clădiri de birouri din Milano au fost
evacuate, Conform AFP, citată de mediafax, epicentrul seismului a fost
localizat în Emilia-Romagna, regiune deja afectată în urmă cu zece zile
de un seism soldat cu şase morţi şi mii de sinistraţi.
Mişcarea
telurică a avut o magnitudine de 5,8 grade, potrivit Institutului
american de Geofizică (USGS), şi a lovit zona situată la nord-est de
oraşul Parma. În acelaşi timp, agenţia France Presse relatează că
seismul a avut o magnitudine de 5,7 grade şi s-a produs în jurul
07h00GMT.
După cum relatează AFP, seismul a fost resimţit în
întreaga zonă, de la Bolzano, în apropiere de graniţa cu Austria, până
la Milano. De asemenea, la Bologna, Toscana, Florenţa şi Pisa, unde
birourile publice au fost evacuate, ca măsură de precauţie, potrivit
Agerpres.
Acest nou cutremur urmează unuia tot de 6 grade, al cărui epicentru a fost localizat în regiunea Ferrara, nord-centrul Italiei.
Mesajele
postate pe Twitter şi alte reţele sociale relevă că mişcarea telurică a
fost resimţită în multe zone din nordul Italiei. Primele informaţii
relevă că nu există victime sau pagube materiale. De zece zile, un număr
mare de cutremure a zdruncinat peninsula atât în nord, cât şi în sud.
Sursa: www.romanialibera.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu